Comunicat referitor la miting şi ruperea alianţei sindicale

După cum am informat şi în mesajele anterioare, după consultarea liderilor din poliţie, Pro Lex a luat decizia de a nu participa la organizarea mitingului din 24 martie întrucât am apreciat că, deşi nemulţumirea poliţiştilor este generală şi justificată, nu au fost formulate revendicări comune, rezonabile şi realizabile, nu au fost discutate cu MAI şi deci, nu a fost declanşat conflictul de muncă.

Cu toate acestea, Pro Lex susţine financiar deplasarea membrilor care vor să participe la miting chiar şi în aceste condiţii.

Faţă de această situaţie, pentru a acoperi cheltuielile legate de deplasarea membrilor noştri de sindicat, Pro Lex a propus organizatorilor să constituie un fond comun şi să contribuie cu partea sa de 10.000 lei.

Deşi iniţial au acceptat să discute acest aspect, în final au ajuns să se certe, demonstrând că de la vorbe la fapte este o cale foarte lungă.

Poliţistii trebuie să  înţeleagă că mitingul este al lor, nu al liderilor de sindicate. Cu toate acestea, anticipăm scandal atât în stradă, cât și la discuţiile cu reprezentanţii MAI, drept pentru care recomandăm membrilor să nu se lase provocaţi sau folosiţi de interesele personale ale unor lideri.

Cele mai importante obiective ale unui sindicat sunt: consilierea juridică și de specialitate, asistenţa juridică, sesizarea problemelor și propunerea soluțiilor de rezolvare, reprezentare în comisiile de dialog social și propunerea amendamentelor la actele normative, organizarea formelor de protest când s-a ajuns la conflict de muncă. Fiecare sindicat trebuie să aibă o rezervă pentru proteste stradale.

Precizare cu privire la propunerea participarii cu 10.000 lei a fiecarei organizatii: Sindicatele cu 1000 de membri, pot aduce 100-200 de participanți la miting. Cheltuielile pentru transportul acestor persoane este de aprox. 10000 lei. Dacă nu au suma, înseamnă că nu aduc nici numărul acesta de membri.
Cheltuielile sunt per participant, mai mulți oameni, mai mulți bani. Am oferit 10000 lei fără să fim organizatori. Totuși asigurăm participarea membrilor care vor să participe la miting. Suma oferită, fie asigură plata transportului membrilor noștri, fie contribuie la costurile comune. Sindicatele de 1000 de membri divizează mișcarea sindicală, nu au capacitatea să organizeze singure proteste, nu au cheltuieli cu spatiile de birou (chirie și utilități), nu au angajați și avocați plătiți permanent (ProLex are 19),   nu au multe acțiuni în instanță (ProLex nu așteaptă solicitările membrilor, verifică respectarea prevederilor legale și concepe acțiuni), iar costurile sunt per membru. Liderii s-au certat din motive personale, nu pentru că trebuie să asigure plata a 2-3 autocare. 

Întrucât în mediul online se transmit mesaje trunchiate, mai jos prezentăm  extras din discuţiile grupului de pe WhatsApp:

 

 

09.03.2018, 20:37 – Lincu Vasile: Chiar daca nu participam oficial la miting,

din considerentele exprimate, ProLex va contribui cu 10.000 lei pentru un fond

comun de sustinere a mitingului. La cati organizatori sunteti, cate 10.000 de fiecare, se strange vreo 100.000 lei.

Va rog sa ma anuntati cand aveti suma de 90.000 lei si in acea zi aveti si cei 10.000 lei de la ProLex

09.03.2018, 20:39 – Coarna Dumitru: Corect

09.03.2018, 20:39 – Coarna Dumitru: Orice actiune costa

09.03.2018, 20:40 – Coarna Dumitru: Subscriu la aceasta varianta propusa de

domnul Lincu

09.03.2018, 20:40 – Coarna Dumitru: Trebuie achitat transportul, diurna etc.

09.03.2018, 20:42 – Surugiu Iulian: Eu am zis sa Vb doar de actiunea asta!! Si sa respectam ce convenim!!!!atit fara amanunte ! Va salut pe toti! sa ne gindim cit de departe mergem cu toti!!!!

09.03.2018, 20:43 – Inanov Gabriel: Cine preia fraiele, contabilitatea si isi

asuma reusita transportului, sandvisurilor si apei pentru membri?

09.03.2018, 20:44 – Coarna Dumitru: Stabilim impreuna

09.03.2018, 20:44 – Coarna Dumitru: Se deschide un cont comun si se rezolva

09.03.2018, 20:44 – Surugiu Iulian: Vrei sa Vb asta pe grup???

09.03.2018, 20:44 – Coarna Dumitru: De ce nu?

09.03.2018, 20:45 – Coarna Dumitru: Eu nu am nimic de ascuns

09.03.2018, 20:45 – Surugiu Iulian: Asta intelegi

09.03.2018, 20:45 – Coarna Dumitru: Fiecare organizatie sa exprime cel putin acordul

09.03.2018, 20:46 – Surugiu Iulian: Stai pina pe 14!

09.03.2018, 20:47 – Coarna Dumitru: Vad ca in afara de tine si Lincu nu mai intervine nimeni cand este vorba de costuri

09.03.2018, 20:48 – Inanov Gabriel: Ask?

09.03.2018, 20:48 – Surugiu Iulian: Ne Vb si stabilim!

09.03.2018, 20:48 – Inanov Gabriel: Citeste mai sus nenea Mitica

09.03.2018, 20:48 – Surugiu Iulian: Dimi la cafea!

09.03.2018, 20:49 – Coarna Dumitru: Ok

09.03.2018, 20:49 – Emil Pascut: Am inteles ca platim anumite cheltuieli

centralizate…si restul sunt cheltuieli de teritoriu…pe care ni le suportam

singuri..

09.03.2018, 20:49 – Emil Pascut: Acum facem un fond comun? Pentru ce?

09.03.2018, 20:50 – Coarna Dumitru: Pentru ca totul costa…

09.03.2018, 20:50 – Emil Pascut: De principiu suntem  acord…dar sa ne

intelegem la ce ii folosim

09.03.2018, 20:50 – Surugiu Iulian: Terminati discutia ca nu aici se lamureste!

09.03.2018, 20:51 – Emil Pascut: De acord. Ne vedem si vbim

09.03.2018, 20:51 – Inanov Gabriel: Cred ca Iulica are dreptate.

09.03.2018, 20:52 – Surugiu Iulian: Costuri mesaje delegatii si pina unde suntem dispusi sa mergem sunt lucruri ce trebuiesc scrise si asumate!!!noapte buna!!!

09.03.2018, 20:52 – Coarna Dumitru: Noi suntem de acord cu varianta propusa de domnul Lincu

09.03.2018, 20:53 – Coarna Dumitru: Trebuie trecut de la vorbe la fapte

09.03.2018, 20:53 – Coarna Dumitru: FSNPPC sustine financiar toate aceste forme

de actiuni de protest

09.03.2018, 20:54 – Inanov Gabriel: Adika venim moca nea Mitica?

09.03.2018, 21:01 – Coarna Dumitru: Varianta Lincu este ok

09.03.2018, 21:01 – Coarna Dumitru: Da

09.03.2018, 21:03 – Coarna Dumitru: Fiecare organizatie care participa la aceste actiuni de protest trebuie sa suporte si cheltuieli in valoare totala de 10.000 lei

09.03.2018, 21:03 – Inanov Gabriel: Vreau sa vad oferta finala pentru suma ce

urmeaza a fi achitata. Eu cu Elvis ajungem mai greu din provincie. Dar varianta

majoritatii va fi acceptata de catre noi.

09.03.2018, 21:03 – Coarna Dumitru: Ok

09.03.2018, 21:04 – Lincu Vasile: Atat timp cat nu ne asumam organizarea si ProLex nu participa oficial, nu aducem bannere, doar logistica pt membrii care participa , daca sunteti  de acord.

(…)

09.03.2018, 21:05 – Andreica: Uitati cam repede disuctia de sambata. Costuri

scena, sonorizare la comun. De restul se ocupa fiecare la nivel de judet.

09.03.2018, 21:05 – Coarna Dumitru: Nu

09.03.2018, 21:06 – Vilnei Florin: Haideti sa ne concentram pe actiunile

stabilite in protocol.

Cheltuielile cu scena si sonorizarea vor fi impartite in mod egal.

Transportul il vom imparti proportional in functie de oamenii din teritoriu.

Cei care se trezesc acum, dupa semnarea protocolului, incearcand sa vina cu alte

reguli, nu fac altceva decat sa demonstreze ca incearca sa ne dezbine.

09.03.2018, 21:06 – Coarna Dumitru: Fiecare organizatie trebuie sa suporte si

cheltuieli in valoare totala de 10.000 lei

09.03.2018, 21:06 – Andreica: Acum daca va suciti si cautati pretexte sau

impuneti taxe de participare, le discutam si pe acestea. Doar sa nu va tot

suciti  dupa cum bate vantul

09.03.2018, 21:06 – Coarna Dumitru: Nu

09.03.2018, 21:06 – Coarna Dumitru: Totul costa

09.03.2018, 21:07 – Andreica: Pai asta spun. Hotaraste-te! sambata ai spus scena

si sonorizare. Azi taxa de smecher 10.000 lei

09.03.2018, 21:07 – Coarna Dumitru: Costurile din 25 martie 2017 au fost de

200.000 lei

09.03.2018, 21:07 – Andreica: Ce mai urmeaza?

09.03.2018, 21:07 – Coarna Dumitru: Trageti concluziile cuvenite!

09.03.2018, 21:07 – Andreica: Pai ce s-a intamplat de sambata si pana acum?

09.03.2018, 21:08 – Andreica: Sambata ai uitat ca au costat 200.000 lei?

09.03.2018, 21:08 – Coarna Dumitru: Nimic deosebit

09.03.2018, 21:08 – Coarna Dumitru: Doar ca trebuie sa suportam financiar aceste actiuni de protest

09.03.2018, 21:08 – Coarna Dumitru: Nu

09.03.2018, 21:09 – Coarna Dumitru: Nu merge nimic fara bani

09.03.2018, 21:09 – Andreica: Tot tu ai spus si sambata ca platim la comun scena si sonorizare

09.03.2018, 21:09 – Coarna Dumitru: In concluzie FSNPC este  de acord cu

solutia propusa de Vasile Lincu

(…)

09.03.2018, 21:16 – Coarna Dumitru: Prezenta a 10.000 de politisti si personal contractual din MAI  la mitingul din 24 martie 2018 poate ajunge la costuri de aproape 300.000 lei

09.03.2018, 21:16 – Andreica: Ok. Sa va hotarati pe aceasta chestiune pt ca daca va schimbati dupa cum bate vantul,sa nu zic altfel, atunci nu mai are rost

protocolul semnat

09.03.2018, 21:17 – Coarna Dumitru: Fara scena

09.03.2018, 21:17 – Coarna Dumitru: Cine suporta toate aceste cheltuieli?

09.03.2018, 21:18 – Coarna Dumitru: In protocol nu scrie ca aceste actiuni se fac GRATUIT

09.03.2018, 21:18 – Emil Pascut: fiecare isi suporta cheltuielile. asa am

hotarat. si se pare ca tu cu Lincu vreti sa schimbati regula.

09.03.2018, 21:18 – Coarna Dumitru: Totul costa

09.03.2018, 21:18 – Coarna Dumitru: Totul costa

09.03.2018, 21:18 – Coarna Dumitru: GRESIT

09.03.2018, 21:18 – Coarna Dumitru: Actiunile sunt comune

09.03.2018, 21:18 – Coarna Dumitru: Nu sunt separate

09.03.2018, 21:19 – Surugiu Iulian: E cineva care nu stie ca totul costa

09.03.2018, 21:19 – Coarna Dumitru: Atunci cheltuielile trebuie sa fie comune

09.03.2018, 21:19 – Elvis Maceseanu: Incepe sa se ridice parul pe mine

09.03.2018, 21:19 – Elvis Maceseanu: Platim taxa de jmecher?

09.03.2018, 21:19 – Elvis Maceseanu: Ca nu prea inteleg eu?

09.03.2018, 21:19 – Elvis Maceseanu: Lincu taie bilete?

09.03.2018, 21:20 – Emil Pascut: inca mai putem sa ne despartim …daca cineva

asta urmareste ..unii pe 24, altii pe 22

09.03.2018, 21:21 – Lincu Vasile: Eu nu particip, dar contribui. Este ceva

gresit? Imi cer scuze!

09.03.2018, 21:21 – Emil Pascut: nu, dar instigi

09.03.2018, 21:21 – Coarna Dumitru: Tocmai ca sunt intelept

09.03.2018, 21:22 – Coarna Dumitru: Nu incerc sa va atrag atentia ca aceste

actiuni sunt foarte costisitoare

09.03.2018, 21:22 – Surugiu Iulian: Dai spaga lui Coarna daca nu te bagi

09.03.2018, 21:22 – Andreica: Pai nu instiga cu nimic. Mitica vad ca vine cu

taxe de participare

09.03.2018, 21:22 – Elvis Maceseanu: Surpriza este nea Mitica

09.03.2018, 21:22 – Emil Pascut: corect

09.03.2018, 21:22 – Elvis Maceseanu: Chiar asa usor de manipulat esti?

09.03.2018, 21:22 – Coarna Dumitru: Pai cine sa plateasca ?

09.03.2018, 21:22 – Elvis Maceseanu: S-au te ai inteles cu Lincu?

09.03.2018, 21:22 – Emil Pascut: faca echipa ca anul trecut

09.03.2018, 21:23 – Nedelcu Catalin: eu cred ca este corect sa stim exact ce,, costa,, 1 miliard……. am stabilit ca scena, sonorizarea se platesc la comun, nu au fost probleme….cu transportul se plateste in functie de membri/autocar….acum este corect sa stim ce presupune aceasta taxa de 100 milioane/sindicat…? cine o administreaza ? pe ce se cheltuie?

09.03.2018, 21:23 – Coarna Dumitru: Repet cine plateste cei 300.000lei?

09.03.2018, 21:23 – Lincu Vasile: Nu mai intru in discutie. Ma anuntati cand aveti 90.000 şi participam si noi.

(…)

09.03.2018, 21:26 – Nedelcu Catalin: Nea Mitica  chiar nu poti  sa fii mai cumintel pana trece mitingul?

09.03.2018, 21:27 – Nedelcu Catalin: nea mitica…… nu fi hot

09.03.2018, 21:27 – Emil Pascut: venim 10 insi cu cate o sacosa de bani..si

facem miting

09.03.2018, 21:27 – Nedelcu Catalin: ai nevoie de noi

09.03.2018, 21:27 – Inanov Gabriel: Aici de acord cu Cata

09.03.2018, 21:27 – Nedelcu Catalin: cum si noi avem nevoie de voi

09.03.2018, 21:27 – Nedelcu Catalin: Chiar nu poti sa respecti o intelegere?

09.03.2018, 21:27 – Coarna Dumitru: Repet intrebarea

(…)

09.03.2018, 21:29 – Coarna Dumitru: Solutia Lincu este corecta si echitabila

09.03.2018, 21:29 – Andreica: Iar tot maine, in functie de ce sustii,iti spunem

pas sau daca mergem in cotninuare

09.03.2018, 21:29 – Emil Pascut: si ne gandim si noi…iulica, elvis, gabi?

09.03.2018, 21:29 – Surugiu Iulian: Snap aduce oameni si plateste pt ei !

La sonorizare toti si pe 22 si 24 !!!

09.03.2018, 21:29 – Nedelcu Catalin: Nea Mitică  daca faceai miting te bazai pe 10000 a lui Lincu?

09.03.2018, 21:29 – Coarna Dumitru: Da

09.03.2018, 21:29 – Andreica: Vedeti ca vorbiti degeaba de Lincu

09.03.2018, 21:29 – Andreica: El da 10.000 lei

09.03.2018, 21:29 – Andreica: De apreciat!

09.03.2018, 21:29 – Andreica: Platim scena si sonorizarea

09.03.2018, 21:30 – Surugiu Iulian: Atunci faceti amindoi

09.03.2018, 21:30 – Coarna Dumitru: Cu Lincu am avut anul trecut protocol

09.03.2018, 21:30 – Coarna Dumitru: Si a participat cu 10.000 lei

(…)

09.03.2018, 21:31 – Nedelcu Catalin: Taxa de jmecher ca vrea Lincu?

09.03.2018, 21:31 – Coarna Dumitru: Nu

09.03.2018, 21:31 – Andreica: Da chiar nu-mi vine sa cred! Ia uite cum, dupa 7

zile de la o discutie pentru care am batut palma, HOPA MITICA..

09.03.2018, 21:31 – Coarna Dumitru: Totul costa

09.03.2018, 21:32 – Elvis Maceseanu: Pai aveai de gand sa platesti pentru toti?

09.03.2018, 21:32 – Coarna Dumitru: Deci cine plateste cei 300.000 lei?

09.03.2018, 21:32 – Elvis Maceseanu: Sau te deranjeaza ca venim si noi?

09.03.2018, 21:32 – Coarna Dumitru: Raspundeti pe rand si concret

09.03.2018, 21:32 – Elvis Maceseanu: Nea Iulica ai avut dreptate.

09.03.2018, 21:33 – Coarna Dumitru: Trebuie trecut de la vorbe la fapte

09.03.2018, 21:33 – Elvis Maceseanu: Cine a folosit cuvantul tradatori?

09.03.2018, 21:33 – Emil Pascut: se pare ca trecem de la vorbe la piedici

deocamdata

09.03.2018, 21:33 – Coarna Dumitru: Totul are un pret

09.03.2018, 21:33 – Surugiu Iulian: Am spus ca nu ne iubim dar nici demnitate nu avem

(…)

09.03.2018, 21:40 – Coarna Dumitru: Exact asa am procedat anul trecut cu Vasile Lincu

09.03.2018, 21:40 – Elvis Maceseanu: Pot sa dau si  eu 10000 si  sa nu vin cu nimeni

09.03.2018, 21:41 – Emil Pascut: pai asta am zis si eu

09.03.2018, 21:41 – Elvis Maceseanu: Imi dati diploma de participare?

09.03.2018, 21:41 – Emil Pascut: haha

09.03.2018, 21:41 – Elvis Maceseanu: Propun sa il scoateti  pe Lincu din grup

09.03.2018, 21:41 – Coarna Dumitru: Pai repet intrebarea: cine plateste cei 300.000 lei?

(…)

09.03.2018, 21:44 – Lincu Vasile: Eu nu stabilesc reguli, am facut oferta noastra de contributie.

09.03.2018, 21:44 – Coarna Dumitru: Asta inseamna unitate

09.03.2018, 21:45 – Elvis Maceseanu: Dati-l afara pe Lincu!

(…)

09.03.2018, 22:18 – Coarna Dumitru: Noi am facut destule actiuni de protest

09.03.2018, 22:18 – Coarna Dumitru: Si o sa facem si acum

09.03.2018, 22:18 – Elvis Maceseanu: Esti apropiat de Lincu.

09.03.2018, 22:18 – Elvis Maceseanu: Fa cu Lincu!

09.03.2018, 22:18 – Elvis Maceseanu: Sanatate maxima .

09.03.2018, 22:19 – Coarna Dumitru: Fac cu orcine doreste binele politistilor

si personalului contractual din MAI!

(…)

09.03.2018, 22:23 – Elvis Maceseanu: Sa pastrezi discutiile

09.03.2018, 22:23 – Andreica: Hai sa ne vedem maine cei care vor sa faca

protest, nu afaceri cu proteste

09.03.2018, 22:24 – Emil Pascut: de ce naiba?

09.03.2018, 22:24 – Surugiu Iulian: Puteti Vb prin telefon!!!!

09.03.2018, 22:24 – Andreica: Si inchide grupul

09.03.2018, 22:24 – Emil Pascut: adica de ce sa pastram..

09.03.2018, 22:24 – Emil Pascut: ok

09.03.2018, 22:24 – Nedelcu Catalin: nea mitica……… noi astia mai mici  daca nu scoatem asa multi oameni……. e ok, oricum lumea nu se

asteapta la asa ceva……. nu prea avem ce pierde, nu avem cine stie ce miza……

in schimb, daca vrei sa faci singur……… adu-ti aminte ce ai spus la masa la excelsior citez ,, important e sa nu ne facem de ras,,…..

09.03.2018, 22:24 – Emil Pascut: sa vad cum se face

09.03.2018, 22:24 – Elvis Maceseanu: Sa vada oamenii cine este de vanzare!

09.03.2018, 22:24 – Inanov Gabriel: Oare noi fara cei care ne cred slabi sa nu

zic prosti, suntem in stare sa gasim numitorul comun

(…)

09.03.2018, 22:29 – Emil Pascut: imi pare rau. il inchid. maine daca ne

razgandim si putem sa reconstruim facem altul. daca nu , taxa de smecherie  ne-a fracturat.

09.03.2018, 22:29 – Surugiu Iulian: Am constatat!!!

09.03.2018, 22:29 – Surugiu Iulian: Ok!!!

09.03.2018, 22:29 – Elvis Maceseanu: Taxa Mitica!

09.03.2018, 22:29 – Vilnei Florin: A reusit sa ne otraveasca

09.03.2018, 22:29 – Vilnei Florin: Si acum vb in gol

09.03.2018, 22:29 – Emil Pascut a eliminat pe Coarna Dumitru

 

 

 

 

Comentarii

comentarii