Actiune pentru salarizarea politistilor la nivelul maxim al salariului functiei de baza

Urmare actiunii Pro Lex, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept – Contencios administrativ și fiscal în Dosarul 1733/1/2016, a pronuntat Decizia nr. 23/26.09.2016 prin care recunoaste aplicarea Legii nr. 71/2015 tuturor bugetarilor, inclusiv politistilor.

Potrivit acestei legi, toti bugetari au dreptul sa fie salarizati la nivelul maxim al salariului de baza.

Egalizarea se face la nivelul maxim în cadrul  întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale de funcții bugetare, stabilit prin raportare la aceeaşi funcţie (agent sau ofiţer), grad, gradaţie, aceleaşi condiţii de studii, astfel încât să se includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti def. şi irev

Pentru membrii ce au calitatea de functionari publici, Pro Lex a castigat toate procesele avand ca obiect salarizarea la nivelul maxim salariului de baza.

Pro Lex a conceput si introdus actiuni in instanta si pentru membrii din politie.

Prin aceasta actiune se pot acorda, din 09.04.2015, urmatoarele drepturi:

  • diferenta pana la nivelul maxim al salariului de functie;
  • sporul pentru studii superioare;
  • salariul de merit;
  • drepturile salariale cu caracter general, recunoscute de instanta pentru alti colegi ;
  • alte drepturi

Actiunea castigata astfel cum a fost formulata, va fi de folos si politistilor care ies la pensie, intrucat va fi mai mare suma ce constituie baza de calcul.

Atasat aveti modelul de imputernicire:

Imputernicire L 71-2017 salarizare la nivel maxim – politie

Cititi si transmiteti mai departe informatia tuturor membrilor Pro Lex.

Comentarii

comentarii