Legea nr. 80/2018 pentru aprobarea OUG nr. 90/2017 ref la salarizarea pe 2018

În vigoare de la 31 martie 2018

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 276 din 28 martie 2018. Nu există modificări până la 30 martie 2018.
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. –

Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90 din 6 decembrie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, cu următoarele modificări și completări:

1. La articolul 9, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), în anul 2018, pentru personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, se decontează serviciile turistice prestate de unități aflate pe teritoriul României, efectuate în perioada concediului de odihnă, în limita valorică prevăzută la art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare. Cuantumul sumelor decontate nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din Legea- cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.”

2. La articolul 10, după alineatul (3) se introduc cinci noi alineate, alineatele (4)-(8), cu următorul cuprins:

(4) Personalul civil din cadrul instituțiilor publice de spectacole sau concerte aflate în subordinea instituțiilor publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, care nu a beneficiat de majorări salariale potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 137/2017, beneficiază începând cu data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență de majorarea cuantumului brut al salariului de bază stabilit potrivit art. II alin. (2) lit. e) din Legea nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare.

(5) Personalul didactic din unitățile de învățământ preuniversitar și universitar din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională beneficiază, în mod similar, de prevederile Legii nr. 85/2016 privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008-13 mai 2011. Drepturile bănești cuvenite se plătesc din fondurile instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională de la bugetul de stat.

(6) Pentru personalul pensionat, drepturile prevăzute la alin. (5) se plătesc într-o singură tranșă.

(7) Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională beneficiază de prevederile Legii concediului paternal nr. 210/1999.

(8) Sumele reprezentând indemnizația de concediu paternal acordate după intrarea în vigoare a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, provenite din debite în baza unor titluri executorii, nu se mai încasează.”

3. La articolul 13 alineatul (3), după litera g) se introduc două noi litere, literele h) și i), cu următorul cuprins:

h) închirierea de autoturisme pentru organizarea vizitelor oficiale și de stat ale delegațiilor străine în România, precum și închirierea de autoturisme, pe plan local, necesare pentru deplasarea delegațiilor oficiale și de însoțire ale României în străinătate;

i) achizițiile destinate realizării acțiunilor și activităților specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.”

4. La articolul 13, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

(5) Prevederile alin. (1), (2) și (4) nu se aplică Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.”

5. La articolul 14, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

(11) Prevederile alin. (1) nu se aplică instituțiilor publice locale definite potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.”

6. La articolul 14, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

(21) Posturile pentru care se aprobă ocuparea în condițiile alin. (2) se stabilesc de către ordonatorul de credite, prin raportare la necesitățile instituționale, din totalul posturilor vacante existente în cadrul instituției sau autorității publice, cu încadrarea în numărul de posturi rezultat prin aplicarea procentului potrivit alin. (2) și în cheltuielile de personal aprobate prin buget.”

7. La articolul 14, după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alineatele (4)-(6), cu următorul cuprins:

(4) Fac excepție de la prevederile alin. (1) unitățile de învățământ preuniversitar, instituțiile de învățământ superior și institutele de cercetare, care pot organiza concursuri pentru personalul didactic și de cercetare.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (1)-(3), instituțiile din cadrul autorității judecătorești, Administrația Națională a Penitenciarelor și serviciile publice de ambulanță pot organiza concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante, indiferent de data vacantării acestora, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în buget.

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (1)-(3), se pot organiza concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din cadrul serviciilor Parlamentului, indiferent de data vacantării acestora, cu justificarea necesității și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în buget, prin memorandum aprobat de Biroul permanent al fiecărei Camere a Parlamentului.”

8. După articolul 39 se introduc patru noi articole, articolele 391-394, cu următorul cuprins:

Art. 391. –

După articolul 57 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 11 decembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 58, cu următorul cuprins:

«

Art. 58. –

(1) Transferul stocurilor de produse păstrate în rezervele de stat, aflate în domeniul privat al statului, între unitățile teritoriale subordonate Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale se realizează fără plată în cadrul activității finanțate integral din venituri proprii, la prețurile de înregistrare din contabilitate.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 282 alin. (1)  (3), precum și de la prevederile art. 297 alin. (1)  (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru transferul stocurilor, efectuat în condițiile alin. (1), respectiv dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată se amână până la încasarea, respectiv plata taxei pe valoarea adăugată, ca urmare a scoaterii produselor din rezervele de stat, conform legii.

(3) Pentru produsele păstrate în rezervele de stat transferate în condițiile alin. (1) și (2), unitățile teritoriale subordonate Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale emit facturi pe care se menționează că nu se achită contravaloarea bunurilor transferate, iar contravaloarea taxei pe valoarea adăugată se achită cu respectarea dispozițiilor alin. (2).

(4) Fondurile necesare pentru plata taxei pe valoarea adăugată la data scoaterii produselor din rezervele de stat, în condițiile legii, se asigură din bugetul de venituri și cheltuieli al activității finanțate integral din venituri proprii care funcționează pe lângă fiecare unitate teritorială subordonată, în condițiile stabilite de legislația în vigoare.

(5) Transferul produselor energetice păstrate în rezervele de stat, între unitățile teritoriale subordonate Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, se realizează în cadrul antrepozitului fiscal, aprobat conform legislației în vigoare.

(6) Transferurile efective între unitățile teritoriale subordonate se aprobă prin ordin al președintelui Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.»

Art. 392. –

Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, creditele bugetare și de angajament aprobate în bugetul Ministerului Apărării Naționale pentru cheltuielile cu bunurile și serviciile, precum și cele de capital se repartizează integral.

Art. 393. –

La articolul 9 din Legea nr. 203/2015 privind planificarea apărării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 27 iulie 2015, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:

«

(7) În execuția bugetului Ministerului Apărării Naționale programele majore sunt subprograme bugetare în cadrul unui singur program bugetar.»

Art. 394. –

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică autorităților publice autonome cu atribuții de reglementare.”

Art. II. –

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 11, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 11. –

(1) Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale «Administrație» din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării organizației sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților.”

2. La articolul 38 alineatul (3), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:

d) prin excepție de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiază personalul didactic din unitățile/instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar de stat, inclusiv unitățile conexe, precum și personalul din cadrul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, se majorează cu 20% față de nivelul acordat pentru luna februarie 2018, cu respectarea prevederilor alin. (6);”.

3. La anexa nr. II, capitolul I, punctul 1, subpunctul 1.2, textul de la notă se modifică și va avea următorul cuprins:

NOTĂ:

1. Salariul de bază al directorului general din cadrul Institutului Național de Hematologie Transfuzională «Prof. Dr. C.T. Nicolau» nu poate fi mai mic decât salariul de bază corespunzător funcției de medic deținute sau aflate în subordine, după caz, majorat cu 10%.

2. Salariile de bază ale persoanelor care ocupă funcția de director în cadrul centrelor de transfuzie regionale și județene, respectiv al Centrului de Transfuzie Sanguină al Municipiului București, nu pot fi mai mici decât salariul de bază corespunzător funcției de medic deținute sau aflate în subordine, după caz, majorat cu 5%.

3. Salariile de bază prevăzute la gradul I și II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.”

4. La anexa nr. II, capitolul II, la articolul 5, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Gărzile efectuate de medici pentru completarea normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, stabilite prin regulamente specifice, reprezintă gărzi obligatorii.”

5. La anexa nr. VIII, capitolul I, litera A, punctul I, după punctul 4 de la notă se introduc două noi puncte, punctele 41 și 42, cu următorul cuprins:

41. Salariile de bază prevăzute la lit. c) și d) se aplică și personalului din cadrul Gărzilor Forestiere.

42. Prevederile pct. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător și funcționarilor publici din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.”

6. La anexa nr. VIII, capitolul II, litera A, punctul I, după punctul 4 de la notă se introduce un nou punct, punctul 5, cu următorul cuprins:

5. Prevederile pct. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător și personalului contractual din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.”

Art. III. –

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile de director general și director general adjunct în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prevăzute în capitolul II al anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

București, 28 martie 2018.

Comentarii

comentarii