Întalnire MAI-Federatii sindicale pe tema inghețării salariilor la nivelul decembrie 2020 – concluzii

Azi, 30.12.2020, de la ora 09:30, la sediul M.A.I. are loc o întâlnire de dialog social intre reprezentanții M.A.I. în frunte cu  ministrul liberal dl. Lucian Bode și reprezentanții federațiilor sindicale din poliție. Din partea Federației Forța Legii, la întîlnire, se află președintele Sindicatului Național Pro Lex dl Vasile Lincu.

Tema discuțiilor fiind în principal proiectul de ordonanță de urgență ce prevede înghețarea salariilor polițiștilor (și nu numai) la nivelul lunii decembrie 2020.

Reamintim faptul că legea nr. 153/2017 – privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede că actualizarea salariilor polițiștilor se va face în 4 tranșe, respectiv câte 1/4 din diferența dintre salariul actual și cel stabilit de lege în 4 ani, între  anii 2019-2022. În fapt, solicitările sindicatelor se referă strict la respectarea termenelor prevăzute de legea organică și nimic mai mult.

Pe fondul pandemiei COVID19, când polițiștii au fost prezenți la datorie și fără a fi recompensați suplimentar cu vre-un supliment financiar, iată că mulțumirea aratată acestora de către guvern este aproape de a se concretiza prin inghețarea salariilor.

În funcție de rezultatul discuțiilor de astăzi de la sediul M.A.I. vă vom ține la curent cu următoarele demersuri de natură sindicală pentru a ne apăra drepturile stabilite prin lege.

OUG-masuri-2021-24-dec-semnat

solicitare intalnire federatii

2020.12.29-277-Adresa CSN MERIDIAN catre dl Ministru BODE LUCIAN

Actualizarea informatiei

Niciun sindicat nu a fost de acord cu înghețarea salariilor.

Argumentele pentru exceptarea polițiștilor și jandarmilor de la aplicarea art. I. din ptoiectul de OUG:
1. Polițiștii, alături de jandarmi, sunt în linia întâi în lupta cu pandemia, fiind printre cei mai expuși riscului de îmbolnăvire. Acest lucru a generat îmbolnăviri și decese peste media angajaților din alte familii ocupaționale care nu sunt expuse direct riscului de îmbolnăvire.
2. Dacă cadrele medicale primesc o sumă de bani pentru riscul la care sunt expuse, polițiștilor li s-a promis de către primul ministru și ministrul de interne că vor primi și ei această sumă însă acest lucru nu s-a materializat.
3. Prin adoptarea OUG nr 75/2020 s-a pus în executare Decizia ICCJ nr 51/2019 având ca efect acordarea polițiștilor unor drepturi bănești. Acest lucru a condus la o creștere salarială, cea ce face ca diferența față de 2022 să fie mai mică. Asta înseamnă că tranșa de majorare salarială prevăzută pt 2021 să fie mai mică decât cea din 2020.
4. În ultimii ani au ieșit la pensie foarte mulți polițiști și s-au angajat tineri. Diferențele salariale dintre cei ce au ieșit la pensie și cei nou angajați sunt însemnate, ceea ce face ca sumele prevăzute pentru salariile polițiștilor să fie mai mici pe total minister.
5. Aceste măsuri vor afecta, în primul rând, pe cei ce îndeplinesc condițiile de pensionare care au amânat pensionarii pentru a beneficia de majorarea salarială.
6. Deficitul cadrelor este de aprox 20% și va crește dacă se adoptă aceste prevederi. Practic, efortul de a asigura numărul necesar de forțe de ordine prin măsuri extraordinare constând în angajări pentru 6 luni de zile, va fi anulat printr-un nou val de pensionari.

Întâlnirea s-a încheiat in jurul orei 12:00 concluzia fiind aceea că ordonanța se va publica în forma actuală, fiind asumată de către primul-ministru Florin Cîțu și nu se acceptă excepții.

Ministrul Lucian Bode a comunicat faptul că este de partea politistilor, vrea sa aiba o buna comunicare si colaborare cu reprezentantii acestora, lideri de sindicat.

Ministrul a declarat ca, impreuna cu specialistii din MAI, va incerca sa gaseasca solutii pentru diminuarea impactului oug.

Considerăm că situația ce a creat conflictul de muncă nu a fost rezolvată, și vom comunica o agendă de proteste în comun cu celelalte sindicate din poliție. Situația pandemică impune organizarea de proteste cu un număr relativ mic de participanți așa că vom începe cu pichetări în fața prefecturilor din fiecare județ, urmând să organizăm un miting comun de amploare.

 

Notă

Pro Lex apreciaza ca sunt mai multe drepturi prevazute de lege si neacordate, a caror valoare ar depasi transa de majorare prevazuta de legea salarizarii.

Enumeram doar o parte dintre aceste drepturi

-acordarea restantei la norma de hrană (4 lei/zi) din ianuarie 2019 si pana la actualizarea efectiva prin OUG nr. 1/2020,

– actualizarea normei de echipament prin raportare la Ministerul apararii Nationale

– acordarea diferentei de drepturi salariale pana la nivelul maxim al salariului de functie, cf Deciziei 51/2019. pusa in aplicare partial prin OUG nr. 75/2020

– acordarea titlului de specialist de clasă conform art. 28, Anexa VI (2,5%, 5%, 7,5%).

 

Alte soluții pentru reducerea cheltuielilor și pentru încadrarea în anvelopa bugetară:

– acceptarea rapoartelor de mutare a polițiștilor înainte de repartizarea promoțiilor sau angajaților din sursa externă, reducând astfel cheltuielile pt compensația de chirie.
– angajările din sursă externă să se facă prin concursuri la inspectoratele de poliție, asta înseamnă că sunt șanse foarte mari ca cei care candidează să fie din județ, reducând numarul celor ce solicită compensație pentru chirie.
– introducerea sistemului de corespondență electronică a documentelor (prin e-mail oficial cu semnătură electronică), reducând astfel cheltuielile cu posta.
– preluarea unor autovehicule din proprietatea statului ce au fost confiscate.
– contracte cadru pentru utilități (gaz, curent, telefonie, internet) și consumabile pentru tot ministerul. Prețurile pot fi negociate și mult diminuate dacă se alege un singur furnizor pentru toate structurile MAI.
– reorganizarea structurilor de Poliție după modelul Poliției de Frontieră.

 

Comentarii

comentarii